vineri, 28 martie 2008
Imi vreau visele si iubirea inapoi....
Nu am chef de nimic.Simt cum lumea mea se destrama.Simt ca iubirea va disparea pentru totdeauna din viata mea .Simt ca nu o sa mai pot iubi pe nimeni niciodata.Tot ce vreau acum e sa plec.Unde?Nu stiu!As pleca oriunde fara sa ma gandesc daca e bine sau nu ... fara sa ma uit in urma.Tot ce vreau e sa fiu singura departe de tot chiar si de locul in care m-am nascut de prietenii mei, de familia mea.Am nevoie de cateva clipe de singuratate, am nevoie de liniste.Trebuie sa-mi pun ordine in ganduri caci nu mai stiu ce simt, nu mai stiu ce vreau. Sa plec sa fiu departe de tot.Imi vreau sperantele inapoi ... imi vreau visele si iubirea.Vreau sa plec sa fiu departe de toate aceste minciuni ce mi-au spulberat inima ... departe de toti cei la care am tinut si care m-au dezamagit.Da!Vreau sa fug.Poate ca sunt o lasa.Dar sunt satula , mi-e scarba de atatea tradari, de atatea minciuni.Uite cum intr-o clipa se poate risipi totul ...cum cu o vorba cineva poate destrama tot ceea ce ai construit. Oare nu v-ati saturat sa ma mintiti ? Imi ascundeti adevarul pentru ca cica doare si e mai sa nu stii nimic.Cat va inselati crezand asta ... pe mine tot ce ma doare e minciuna nu adevarul.Toata lumea se ascunde in spatele unei masti ... in spatele unui zambet ... in spatele unei lacrimi.Cum poti spune ca tii la cineva cand de fapt nu simti nimic?Cum anumite persoane se pot preface atat de bine, cum poti simula anumite sentimente, cum poti simula iubirea ....??? Cum poti intra in viata unei persoane sa ii dai sperante si apoi sa pleci?De ce trebuie sa ma insel mereu in privinta oamenilor, de ce nu imi dau seama de la inceput cum sunt ei cu adevarat, de ce toti cei la care tin ma dezamagesc? De ce vin momente in care nimeni nu iti mai e aproape, de ce vin clipe in viata noastra in care cei pe care ii iubim se indeparteza.Daca ar stii toata lumea cat de mult conteaza anumite sentimente ... cat conteaza niste promisiuni.Daca am intelege cat conteza anumite persoane ... totul ar fi altfel.Sunt atatea lucruri pe care nu le intelegem. Am invatat ca toate lucrurile care incep frumos se termina urat.Am invatat ca minciuna acopera tot ce ma inconjoara.De ce nimeni nu stie sa iubeasca cu adevarat?Oare pentru ca nu mai exista dragoste ...? Stii ca e ciudat caci incep sa cred ca nu exista iubire traiesc intr-o lume inconjurata de minciuni ... de tradari ... de rautate�... unde toti lupta pentru suprematie ... pentru bani.Si fericiti nu suntem nici unii caci fericirea se implineste prin iubire, prin incredere si adevar.Dragostea ne-ar putea salva sufletele.Dar nimeni nu mai crede ... nimeni nu mai spera.Unde s-au pierdut toate??? Totul sta sub semnul indiferentei si tot ce ma intreb acum e daca merita sa iubesti.Si ... incep sa ma indoiesc din nou si simt ca dragostea e o iluzie, e un vis de neatins.
joi, 13 martie 2008
poveste
Povestea dragostei
Demult, undeva pe Pamant, s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus: - Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea! Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa retina, a intrebat: -V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc? Nebunia a explicat ca isi va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit va lua locul si astfel jocul va continua... Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata... Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda: - De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit? Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu ii apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca. Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine. Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el. Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata Minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia...pur si simplu a uitat unde s-a ascuns...dar aceasta nu este atat de important! Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata...pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. "Un milon!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute. Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecate, Minciuna - in spatele curcubeului (oarasi o minciuna...era totusi la fundul oceanului...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca. Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti...Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa ii fie ajutor si indrumator. Incepand cu acea zi, DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU...
Demult, undeva pe Pamant, s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus: - Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea! Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa retina, a intrebat: -V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc? Nebunia a explicat ca isi va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit va lua locul si astfel jocul va continua... Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata... Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda: - De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit? Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu ii apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca. Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine. Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el. Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata Minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia...pur si simplu a uitat unde s-a ascuns...dar aceasta nu este atat de important! Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata...pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. "Un milon!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute. Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecate, Minciuna - in spatele curcubeului (oarasi o minciuna...era totusi la fundul oceanului...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca. Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti...Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa ii fie ajutor si indrumator. Incepand cu acea zi, DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU...
marți, 4 martie 2008
ne este teama de realitate !!!!
Intru cat la momentul actual studiez psihologie criminalistica sau psihologia crimei , as dori sa stiu parerile voastre din punctul fiecaruia de vedere fie ca a auzit , a studiat sau doar isi imagineaza subiectul . daca tineti neaparat luam si cazuri concrete si celebre din RO : Ion Râmaru (din Corabia, jud. Olt) , Ştefan Pascu (din Bucureşti) sau Beniamin Jian ..ce ii indeamna pe acesti oameni (psihologic vorbind ) sa faca ceea ce au facut ...sa fie vina si celor din jurul lor ...sa fie vina mediului care nu i-a ajutat in bine ...sa se fii nascut cu aceasta gena ucigase ...am citit tot felul de teste care arata daca la baza omul are tendinte criminale ..intrebare este daca toti avem aceste tendinte si reusim sa le tinam in frau prin educatie , control , gandire etc sau sunt pesoane care sunt iremediabile mai devreme sau mai tarziu vor omor pe cineva ...iar ceea ce e mai grav ca se constata o recidiva la criminalii in serie si in plus nu au aceea parte a unui om numita constiinta deci nu au nici un fel de regret sau remuscare si daca are vreo legatura cu paranormalul ....
Mai mult decat atat...in prezent studiez fenomenul sinuciderii....la fel de macabru de altfel...In ciuda a tot ce am citit refuz sa inteleg acest gest.Refuz sa cred ca un individ este constient de acest gest....refuz sa cred ca nu mai aveau nici un motiv pentru care sa traiasca.
Stiu ca initial blogul l-am facut pentru a posta articole mai optimiste....despre " orizontul roz" , " dragostea roz"....dar nu pot sa trec cu vederea aceste fenomene care trec pe langa noi.Cei mai multi dintre noi nici nu dam importanta acestor lucruri....de fapt...ce rost are sa ne incarcam memoria cu problemele altora...nu avem si noi la fel de multe probleme , ganduri?...Nu-i chiar asa...si asta e unul din motivele pentru care semenii nostrii recurg la asemenea acte suicidare.DA...asa este....Marea lor majoritate tocmai prin prisma faptului ca sunt marginalizati , neintelesi , alungati chiar....recurg la aceste lucruri.Ce-ar trebui noi sa facem?....Nu mult....Doar sa vorbim cu ei....Sa incercam sa-i intelegem si sa le explicam ca au si ei un rost pe lumea asta...chiar daca uneori vrem sa spunem cu totii stop.Nu suntem noi in putere sa decidem asta...nu suntem noi "competenti" sa spunem stop...Culmea culmilor este ca lumea in loc sa incerce sa inteleaga aceste gesturi...ajunge sa barfeasca pe seama lor...iarasi un locru nu tocmai adecvat in asemenea cazuri...
Ma intristeaza aceste lucruri...ma intristeaza indiferenta oamenilor....Ma ingrozeste usurinta cu care oamenii in general vorbesc despre acesti indivizi..." erau nebuni"..." numai un nebun poate face asa ceva".
Dar ce oare i-a determinat pe acesti oameni sa ajunga " nebuni".....La asta nu va ganditi?
Incerc sa trag un semnal de alarma asupra acestor fenomene pe care le intalnim in fiecare zi...intr-un numar din ce in ce mai mare.De ce ne este teama?...de realitate?....
Mai mult decat atat...in prezent studiez fenomenul sinuciderii....la fel de macabru de altfel...In ciuda a tot ce am citit refuz sa inteleg acest gest.Refuz sa cred ca un individ este constient de acest gest....refuz sa cred ca nu mai aveau nici un motiv pentru care sa traiasca.
Stiu ca initial blogul l-am facut pentru a posta articole mai optimiste....despre " orizontul roz" , " dragostea roz"....dar nu pot sa trec cu vederea aceste fenomene care trec pe langa noi.Cei mai multi dintre noi nici nu dam importanta acestor lucruri....de fapt...ce rost are sa ne incarcam memoria cu problemele altora...nu avem si noi la fel de multe probleme , ganduri?...Nu-i chiar asa...si asta e unul din motivele pentru care semenii nostrii recurg la asemenea acte suicidare.DA...asa este....Marea lor majoritate tocmai prin prisma faptului ca sunt marginalizati , neintelesi , alungati chiar....recurg la aceste lucruri.Ce-ar trebui noi sa facem?....Nu mult....Doar sa vorbim cu ei....Sa incercam sa-i intelegem si sa le explicam ca au si ei un rost pe lumea asta...chiar daca uneori vrem sa spunem cu totii stop.Nu suntem noi in putere sa decidem asta...nu suntem noi "competenti" sa spunem stop...Culmea culmilor este ca lumea in loc sa incerce sa inteleaga aceste gesturi...ajunge sa barfeasca pe seama lor...iarasi un locru nu tocmai adecvat in asemenea cazuri...
Ma intristeaza aceste lucruri...ma intristeaza indiferenta oamenilor....Ma ingrozeste usurinta cu care oamenii in general vorbesc despre acesti indivizi..." erau nebuni"..." numai un nebun poate face asa ceva".
Dar ce oare i-a determinat pe acesti oameni sa ajunga " nebuni".....La asta nu va ganditi?
Incerc sa trag un semnal de alarma asupra acestor fenomene pe care le intalnim in fiecare zi...intr-un numar din ce in ce mai mare.De ce ne este teama?...de realitate?....
sâmbătă, 1 martie 2008
orizontul meu
Stau si privesc spre orizontul indepartat. Vizez ca vad corabii apropiindu-se, visez ca vad viitorul, la brat cu trecutul navigand pe intinsa mare a timpului. Imensinatea timpului ma face sa ma simt mica, umbra Pamantului ma orbeste. Sunt doar o furnica intr-un musuroi pe care il numim realitate. Realitatea cui? Realitatea colectiva am tinde sa zicem. Dar este oare realitatea asta coletiva? Nu. Eu am realitatea mea, iar tu o ai pe a ta. Dar de ce realitatea mea nu e si a ta? Tu ai alte pareri, alte idei, alte principii, alte convingeri. Realitatea mea difera de a ta pentru ca si eu sunt diferita de tine. Dar nu traim in aceeasi lume? Ba da. Si cu toate astea, o percepem diferit.
femeia singura
De cand e lumea si pamantul, femeia, chiar daca nu a fost singura, a avut momentele ei de singuratate.
In general, femeile sunt cele aratate cu degetul, singuratatea lor, voita sau nu, este considerata o problema ce trebuie rezolvata! Daca te afli in postura unei femei singure, cunosti momentele in care iti venea s-o iei la fuga imediat ce auzeai intrebarea: "cand te mariti?" sau "tot nu te-ai maritat?". Asta este motivul pentru care cea mai mare problema a femeii singure este aceea de a se descurca cu toti aceia care incearca s-o marite. Suferinta principala nu este singuratatea, ci prejudecatile ce o intretin. O femeie singura este fie o femeie care asteapta sa nu mai fie singura, fie o femeie care cauta sa nu mai fie singura. In orice ipostaza s-ar afla, ea spera ca intr-o zi siguratatea ei va lua sfarsit.
Avantajele femeii singure? Are mai mult timp pentru ea, se rasfata mai mult, poate face orice si oricand fara a fi nevoita sa dea explicatii, isi viziteaza prietenele si primeste vizite oricand simte nevoia. Dar, dezavantajul principal este acela ca, in cele mai multe dintre dimineti, se trezeste singura.
Nu-i simplu sa-ti asumi acest statut pentru ca societatea nu-ti prea da voie sa te bucuri de singuratate. Si, impinsa de aceste prejudecati, incepe sa-ti fie teama. Atunci te afli pe marginea prapastiei. Apare riscul de a sta cu un barbat doar din acest motiv, acela de a nu fi singura, de a te complace in situatia de a fi singura in doi. Si vezi cum visul pe care il aveai cand cei din jur te presau sa nu mai fii pretentioasa si sa te mariti, visul de a fi cu barbatul pe care sa-l simti langa tine si de a carui prezenta sa te bucuri pe deplin, acel vis se destrama!
dorinte...in prag de primavara...
Suflatul in lumanari de ziua ta, o stea cazatoare, o geana cazuta pe obraz, un cuvant pe care-l rostesc doi oameni in acelasi timp - toate acestea sunt doar cateva dintre imprejurarile in care iti poti pune dorinte. Daca mi-as putea pune o singura dorinta, nu stiu cum as folosi-o.
Poate ca ar trebui sa ma gandesc la lucruri mai importante. Cand vine vorba de oameni, in general, mi-ar face foarte mare placere daca chiar ar face lucrurile pe care zic ca le vor face. Si de la instalatori pana la politicieni, nici macar unul nu se tine de cuvant. Mi-as dori ca atunci cand acesti oameni vor ajunge la Portile Raiului, Sfantul Petre sa le spuna ca "ii va contacta el".:))
Poate ca ceea ce-mi doresc este ca timpul sa nu mai treaca atat de repede - sa treaca la fel de incet cum imi creste mie parul. Am intotdeauna cu 5 cm mai putin decat mi-ar trebui pentru ca tunsoarea mea sa fie chic - asta inseamna cam 10 luni de geluri, agrafe si etape stanjenitoare care ma fac sa ma tund din nou.
De fapt, ce mi-as dori este sa fie noapte tot anul. Sunt mult mai productiva cand e intuneric afara. De asta, nu sunt deloc o persoana matinala.
Poate ca ceea ce-mi doresc cu adevarat sunt opt ore de somn pe noapte. Desigur, daca as vrea opt ore de somn pe noapte, ar trebui sa-mi verific din cand in cand ceasul si sa ma duc la culcare. Cred ca ce-mi doresc de fapt este sa ma trezesc dimineata ca si cum as fi dormit opt ore.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
